Istorie

SATUL ALBEŞTI

   Prima atestare documentară a satului Albeşti datează din anul 1231, într-un Decret dat de regele Ungariei Bela I, întărit de contele Nicolae al Sibiului, prin care se precizează existenţa satului cu numele de Alba Eclezia, adică Biserica Albă.

   După cum se vede, Albeştiul poate rivaliza ca vârstă cu cetatea Sighişoarei.

   În 1448 este atestată în sudul localităţii existenţa călugărilor franciscani, apoi a călugărilor dominicani, care construiesc o mănăstire, a căror urme erau vizibile încă în 1807.

   După 1710 familia Haller primeşte titlul de grofi şi îşi va ridica un castel care a durat până în zilele noastre, pe locul lui ridicându-se Topitoria de In.

   De-a lungul istoriei. Locuitorii Albeştiului au fost alături în marile ridicări pentru dreptate din 1347,1415,1784 în timpul răscoalei lui Horia, Cloşca şi Crişan, 1848. În timpul revoluţiei de la 1848 – 1849, românii din Albeşti au suferit represalii din partea armatei maghiare deoarece un detaşament de grăniceri români au atacat castelul grofului Haller – locul de întâlnire al revoluţionarilor unguri din împrejurimi. La Albeşti s-a dat una din luptele cele mai crâncene la 31 iulie 1849, în care ungurii au lăsat pe câmpul de luptă cca 1300 de oameni, printre care şi pe cel considerat ca cel mai mare poet al ungurilor – Petofi Sandor, aghiotant al generalului Bem. În memoria poetului revoluţionar Petofi Sandor s-a înfiinţat un muzeu la începutul sec.XX şi un monument, vizitat de zeci de mii de turişti din ţară şi străinătate.

   Locuitorii Albeştiului au avut reprezentanţi la Marea Adunare de la Alba Iulia de la 1 decembrie 1918.

   În centrul comunei este ridicat un monument închinat eroilor albeşteni căzuţi în timpul celui de-al II-lea război mondial.



SATUL BOIU

 Este atestat documentar în anul 1301, sub numele de BUN. Şi ţăranii iobagi din acest sat au participat de-alungul timpului la evenimente istorice: răscoala ţărănească de la 1514, răscoala de la 1784, revoluţia de la 1848-1849. Deasemenea, boienii au avut reprezentanţă la Alba Iulia, la 1 decembrie 1918. La 1 mai 1870, o mare inundaţie a distrus o parte a satului, provocând 141 de victime.



ALTE ATESTĂRI DOCUMENTARE

   - ŢOPA 1301
   - JACU 1466
   - ŞAPARTOC 1231 – prin aceeaşi cronică prin care a fost atestat documentar satul Albeşti.