Primăria Comunei Chibed

județul Mureș



  Prin localitatea Chibed trece drumul naţional 13A Bălăuşeri-Sovata-Odorheiu-Secuiesc-Miercurea –Ciuc şi este situat la 25 km de Bălăuşeri, prin care trece drumul european E60 care este şi traseul rutier cel mai scurt spre capitala ţării (Târgu-Mureş-Bucureşti, 350 km).
 Astfel prin localitatea Chibed trec curse regulate de autobuze judeţene, extrajudeţene şi internaţionale. Cursele regulate de autobuze judeţene sunt cele care leagă oraşele Sovata de oraşele Târgu-Mureş, respectiv Sighişoara. Cele extrajudeţene sunt cele care leagă oraşul Sovata de oraşele Odorheiu-Secuiesc şi Miercurea-Ciuc. Între oraşele menţionate mai sus sunt curse regulate zilnice, prin care localitatea este uşor de atins şi de asemenea se poate ajunge relativ repede şi uşor în localităţiile situate pe linia acestor drumuri respectiv în oraşele menţionate.
 Cursele internaţionale sunt prezente prin cursele regulate ce trec prin localitatea Chibed zilnic pornind din oraşele Miercurea-Ciuc, Odorheiu-Secuiesc şi Sovata cu destinaţia Budapesta sau spre alte oraşe din Ungaria. Acest tip de transport inexistent până în anul 1990, cunoaşte o dezvoltare explozivă mai ales după 1991.
 Prin localitatea Chibed trece linia ferată normală, construită şi finalizată în secolul al XIX-lea, Blaj-Praid în lungul Târnavei Mici. Această linie ferată a avut un rol foarte important în viaţa satului mai ales în secolul trecut, astăzi cursele sunt foarte puţine, două curse spre Blaj şi două spre Praid.
 Analizând aceste caracteristici putem spune, că localitatea Chibed din punct de vedere al dezvoltării căilor de transport este relativ bine dezvoltată, însă slab valorificată atât din punct de vedere economic cât şi turistic.