ROMULUS GUGA (1939 – 1983), absolvent al Facultăţii de Filologie a Universităţii Babeş – Bolyai din Cluj – Napoca – Istorie, scriitor. Fiul unui medic generalist, Ioan Guga şi nepotul protopopului de Cuvin, Iugoslavia (bunic patern). Originar din Oradea, mutat la Cluj după decesul mamei sale, iar mai târziu stabilit la Târgu – Mureş, unde a fondat seria nouă a revistei „Vatra”, a cărei redactor şef a fost de la înfiinţare: 1971 şi până la decesul său: 1983. A reuşit să facă din această revistă una dintre cele mai bune reviste din ţară. A scris poezie, proză, teatru, editoriale. Critică literară şi de arte plastice. A făcut singur sau în colaborare cu ILEANA FOIŞOREANU diverse traduceri. A înfiinţat Cercul de traducători de pe lângă revista Vatra, făcând personal sau sprijinind traduceri din limba maghiară în limba română, sau invers. Câţiva ani de zile a fost secretar literar al Teatrului Naţional din Tg – Mureş. A avut legături apropiate sau chiar de prietenie cu mari personalităţi ale culturii române: Zaharia Stancu, Marin Preda, Nichita Stănescu, Valentin Silvestru, Marin Sorescu, Ştefan Augustin Doinaş, Laurenţiu Fulga, Romulus şi Ileana Vulpescu, Ileana Berlogea, Augustin Buzura, Dinu Săraru, echipa de scriitori de la revistra „Vatra” şi mulţi alţii: scriitori, pictori, sculptori, muzicieni, actori şi regizori, istorici, oameni de ştiinţă. Opera sa cuprinde următoarele volume publicate: Bărci părăsite, EPL, Bucureşti, 1968 (poezie); Totem, Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1970 (poezie); Nebunul şi Floarea, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1970 (proză), Marele premiu de proză al Uniunii Scriitorilor; interzis şi scos din biblioteci în perioada 1973-1989, reeditat de 3 ori de scriitorul şi editorul Nicolae Băciuţ după 1990; dramatizat de două ori, una dintre dramatizări este publicată şi tradusă în limba engleză; Viaţa postmortem, Ed. Cartea românească, Bucureşti, 1972 (proză); Sărbători fericite, Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1973 (proză);Adio, Arizona, Ed. Dacia, Cluj Napoca, 1974 (proză); Paradisul pentru o mie de ani, Ed. Eminescu, Bucureşti, 1974 (proză); Evul Mediu întâmplător, Ed. Eminescu Bucureşti, 1984 (teatru – volum postum, îngrijit de Voica Foişoreanu – Guga); Poezii, Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1986 (antologie – volum publicat postum); Traduceri ale operei proprii: Halal utani elet, Europa Konyvkiado, Budapest, 1975; A bolond es a virag, Editura Kriterion, Bukarest, 1983; Kellemes unnepeket, în volumul A bolond es a virag, Editura Kriterion, Bukarest, 1983; Le Moyen Age possible, şi altele. A avut parte de persecuţie politică, fiind judecat ca scriitor anticomunist în sala de oglinzi a Palatului Culturii din Târgu – Mureş în 1973, dar a avut şi enorma şansă d a primi Marele premiu pentru piesa sa „Speranţa nu moare în zori” la Festivalul de Teatru de televiziune al ţărilor socialiste în acelaşi an (preşedintele juriului fiind dramaturgul ceh Vaclav havel, ajuns după ani de zile preşedintele republicii), fapt care i-a salvat cariera. Urna cu cenuşa sa este păstrată în cimitirul familiei Lado – Iustian, sub crucea care îi poartă numele, din comuna Răstoliţa.